Din 19 februarie, ai Cafeaua Infinitului la Teo`s Cafe!

„Eu aș vrea să creez așa cum respir. Eu nu creez păsări, ci zboruri.” Asta spunea Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari artiști români din istorie și unul dintre artiștii noștri preferați, care continuă să ne inspire atât prin viața lui, dar mai ales prin operele de artă pe care le-a lăsat moștenire umanității. Și la fel ca Brâncuși, ne place și nouă să creăm așa cum respirăm. Să nu creăm doar cafea, ci experiența de a descoperi și de a savura gustul cafelei, energia pe care ne-o dă și zâmbetul pe care ni-l aduce, alături de acea stare de bine. De 10 ani de când există Teo`s Cafe, suntem atât de pasionați de arta cafelei, încât respirăm cafea și tot ce aduce ea bun în viața noastră: gust, aromă, energie, relaxare, amintiri, oameni. Și pentru că pe 19 februarie 2020 Constantin Brâncuși ar fi împlinit 144 de ani, am zis că este momentul perfect să îi aducem un omagiu, așa cum știm noi cel mai bine. Nu cu muzică sau rime, ci cu artă și cafea. Așa a luat naștere Cafeaua Infinitului, campania în care am creat acest sticker tematic, care să te însoțească în fiecare zi și să îți aducă acel strop de inspirație specific cafelei noastre și creativității lui Brâncuși. Îl găsești în orice Coffee Shop Teo`s Cafe din Iași și Cluj-Napoca, începând cu 19 februarie. Trebuie să îți mai aducem aminte să faci și tu artă, la rândul tău, în social media, cu stickerul și …

Cum ne-am distrat când Radio HIT a emis în direct de la Teo`s Cafe

  Ne place să facem tot timpul mai mult decât cafea. Pentru că ideea de cafea bună în sine înseamnă mai mult. E o experiență, e o stare, e o amintire. E acel-ceva care te face să zâmbești. Așa că vineri, în ultima zi de ianuarie, am făcut ce știm noi mai bine: am asociat cafeaua bună cu o nouă experiență inedită. Una la radio. Dar nu, nu ne-am dus noi la radio, ci am adus radioul la noi. Și uite așa, vineri, prietenii de la Radio HIT au venit cu studioul mobil în cel mai nou spațiu Teo`s Cafe, de unde au transmis live matinalul Play the Day, cu Andrei Ivașc. Pe lângă muzica bună, știrile atractive și atmosfera inedită, ne-am făcut și noi simțită prezența în emisiune, alături de invitații noștri și ne-am distrat cum nu am mai făcut-o de multă vreme. La microfon au venit pe rând Teofil Bozbiciu, Andreea Marc, Daniela Coman, Andrei Popa și Sorin Enghel, fiecare dând din casă despre domeniul la care este cel mai bun. Poți să citești, să vezi și să auzi mai jos cum a fost fiecare intervenție! Teofil Bozbiciu este cel care, alături de Narcis Macovei, a fondat Teo`s Cafe în urmă cu 10 ani și a adus pentru prima oară conceptul de cafea To Go în zona Moldovei. Așa că Teo a povestit la radio cum a fost începutul, ce s-a întâmplat în toți acești 10 ani, cum s-a dezvoltat rețeaua Teo`s Cafe cu cele 7 cafenele în …