Ilinca Nazarie: 10 lucruri la care mă gândesc când spun Teo`s Cafe

Ei, dar ce este astăzi? Nu, nu e doar ziua lui Chuck Norris, e și ziua în care îți facem cunoștință cu primul om din cei 10 prieteni din campania noastră aniversară 10 ani de Teo`s Cafe. Așa că astăzi, ca Breaking News, ți-o prezentăm pe Ilinca Nazarie, această Chuck Norris a jurnalismului ieșean, una dintre cele mai vechi și mai fidele cliente Teo`s Cafe, dar și una dintre cele mai mari băutoare de cafea pe care le-am cunoscut.

Despre Ilinca și munca ei de jurnalist vei afla mult mai multe luna aceasta, din interviurile cu ea și din colajele cu amintiri despre Teo`s Cafe. Până atunci, am rugat-o pe Ilinca să accepte provocarea #10deTeos și să ne spună 10 lucruri la care se gândește când spune Teo`s Cafe. Evident, la cât de vorbăreață este Ilinca și la câte amintiri am adunat împreună în toți acești ani, au ieșit 10 + 1 bonus. Și azi le împărtășim și cu tine!

Nu uita că provocarea e deschisă tuturor, așa că poți să publici pe canalele tale propriile 10 lucruri la care te gândești când spui Teo`s Cafe, să ne dai de veste că ai acceptat #10deTeos challenge și noi suntem mai mult decât bucuroși să le distribuim la noi!

  1. Palmele lipite de pervaz, bărbia așezată pe mâini și clipele în care îmi așteptam cafeaua în Copou, semi-adormită. And that smeeeeeeeell…!
  2. Diminețile în care Ionela deschidea pe Ștefan și mă aștepta cu cafeaua gata, înainte de live-ul de la ora 8. Sau zilele de Hram de la Cuvioasa Parascheva când intram îmbrăcată în piele neagră și vorbeam la telefon, cu fixativul și pieptănul în mână, alergam pe scări la baie să îmi așez părul și plecam repede cu trei cafele. Nu, nu am speriat alți clienți…
  3. În redacție:
    „Mă duc să-mi iau cafea! Mă întorc în 10 minute!”
    Trei voci în aceleași timp: „Vreau și eu!”
    Și iar plecam cu suportul de patru cafele după mine…
  4. Am trecut de la espresso dublu cu lapte, trei lingurițe de zahăr și sirop la espresso lung fără zahăr și Vas m-a întrebat dacă sunt bolnavă.
  5. 80% din petele de cafea de pe hainele mele. Nu, nici măcar cu cafeaua de la Teo’s nu merge să te trezești dacă o verși pe tine. Am încercat. De (prea) multe ori.
  6. Ajung pe Ștefan să îmi iau cafea, era toată lumea de la Teo’s adunată la o ședință și Teo spune râzând: „Fix tu lipseai de aici!”.
  7. Toate momentele sărbătorite cu o cafea de la Teo’s. Mici sau mari victorii. Și au fost și vor mai fi. Multe.
  8. „Vreau și eu o cafea și o priză!” / „Las și eu geanta asta la voi cât mă duc să filmez ceva și mă întorc!” / „Mă dau și eu cu fond de ten în oglinda asta.”
  9. Street Delivery, Hangariada, Aferhills au început pentru mine cu „Facem ce vreți voi, dar eu întâi mă duc la Teo’s să-mi iau o cafea!”
  10. Prietenii care mă trezesc și mă țin trează de 10 ani. Pauza de cafea preferată. Un espresso dublu cu lapte, trei lingurițe de zahăr și sirop.
  11. Fata cu părul de foc n-ar fi reușit multe lucruri dacă nu ar fi fost licoarea din paharele albe, maro, negre și acum albastre (am ratat vreun model?!)

Ea e Ilinca Nazarie, fata cu părul de foc din inimile noastre, care își ia energia din cafeaua de la Teo’s Cafe și o transmite mai departe, prin toate știrile pe care le dă și prin toate zâmbetele care vin odată cu paharele de cafea. Ilinca, nu avem destule cuvinte să îți mulțumim pentru toți anii ăștia de prietenie, în care am reușit să adunăm atât de multe momente frumoase și pentru că ai acceptat să fii prima din cele 10 povești la aniversarea celor 10 ani de Teo’s Cafe!

Iar tu fii pe pace, pentru că toată luna vom vorbi despre Ilinca și amintirile ei cu Teo’s Cafe! Săptămâna viitoare vei putea să urmărești un interviu video cu ea, iar apoi un articol mai complex și un colaj de amintiri. Deci mai pune de-o cafea și rămâi prin preajmă, că se lasă cu nostalgie și discuții amuzante pe la noi, pe aici!